Dupa CT-ul realizat, am avut o discuţie cu medicul oncolog care ne-a sugerat o examinare RMN, examinare care, datorită faptului că urma o cură de tratament chimioterapeutic, a avut loc în data de 19 iunie 2008. Investigaţie efectuată la Clinica privată de diagnostic PHOENIX Bucureşti: RM abdomen superior cu substanţă de contrast.
Rezultatele examinării RMN:
Ficat cu contur regulat, dimensiuni normale. Nu se evidenţiază formaţiuni tumorale parenchimatoase hepatice.
Colecist cu pereţi subţiri, fără imagini de calculi.
Fără dilatări de căi biliare intra- sau extrahepatice.
Pancreas cu contur regulat, fără modificări de semnal perenchimatoase.
Splină cu structură omogenă, dimensiuni de 72 mm (cranio-caudal) / 92 mm (antero-posterior) / 73 mm (axial).
La nivelul lojei suprarenaliene drepte se evidenţiază o structură lichidiană, incapsulată, cu conţinut neomogen, fusiformă, care măsoară ~ 26/9 mm necaptantă la administrarea substanţei de contrast intravenos. Adiacent acesteia, la polul inferior al colecţiei lichidiene, în loja renală dreaptă se evidenţiază o structură solidă de ~ 23/10 mm, necaptantă la administrarea substanţei de contrast, localizată între flexura dreaptă a colonului (care este deplasată posterior) şi pilierul diafragmatic drept (această structură solidă ar putea corespunde unui rest de parenchim renal atrofiat, nefuncţional).
Rinichi stâng cu contur regulat, dimensiuni normale, diferenţiere cortico-medulară netă. Excreţie prezentă la nivelul rinichiului stâng, cu vizualizarea substanţei de contrast administrată intravenos la nivelul regiunii pielocaliceale, ureterului stâng şi vezicii urinare după 4 minute de la injectare. Fără dilatarea sistemului pielo-caliceal sau a ureterului stâng.
Suprarenala stângă cu aspect RM în limite normale.
Câteva mici adenopatii de 9 – 13 mm paracave, corespunzător nivelului L2-L3.
Vezică urinară cu pereţi subţiri, regulat conturaţi.
Fără lichid în cavitatea peritoneală.
Concluzie :
Colecţie lichidiană închistată de 26/9 mm în loja suprarenaliană dreaptă, cu prezenţa unei structuri solide în vecinătate, la polul inferior al colecţiei ( posibil rinichi drept atrofiat, nefuncţional ).
Rinichi stâng cu morfologie şi funcţie normală.
Câteva mici adenopatii paracave de 10 – 13 mm.